Soluții pentru eradicarea tuberculozei în România


- A +

       În ciuda adoptării Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei 2015-2020, a intervenţiilor multiple şi a susţinerii din partea donatorilor internaţionali, România continuă să fie principalul “exportator” de tuberculoză în UE. În 2015 a fost raportat un număr de peste 14.000 de cazuri noi şi recidive. Potrivit statisticilor, România are o incidenţă a tuberculozei de cinci ori mai mare decât media UE şi una dintre cele mai scăzute rate de succes la tratament
       În acest context, conștientizarea publicului asupra bolii este extrem de importantă. Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) a organizat pe 26 septembrie, sub egida Administrației Prezidențiale, ceremonia de premiere a celei de-a doua ediții a concursului pentru jurnaliști și bloggeri ”Privește-mă prin ochii mei”.
       ”Cea de-a doua ediție a concursului pentru jurnaliști și bloggeri , care s-a desfășurat sub egida Administraţiei Prezidenţiale, constituie o dovadă în plus a preocupării noastre constante pentru promovarea prevenţiei şi a educaţiei pentru sănătate. România s-a confruntat recent cu o epidemie de tuberculoză multidrog rezistentă și extensiv rezistentă, iar subiectul şi posibilele soluţii s-au regăsit pe agenda de discuţii a Preşedintelui Românei, E.S. Domnul Klaus Iohannis, în cadrul întrevederii avute, în luna aprilie, cu doamna Dr. Zsuzsanna Jakab, Director Regional, Biroul pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Conştientizarea şi sensibilizarea asupra tuberculozei, ca problemă de sănătate publică, se fundamentează pe informaţie corectă şi concretă, provenită din surse credibile, transmisă prin canale de comunicaţie adecvate, astfel ca fiecare dintre noi să devină mai responsabil în ceea ce priveşte propria sănătate, dar şi să contribuie la asigurarea echităţii şi calităţii vieţii celor afectaţi de această boală, prin lupta împotriva discriminării şi a stigmatului cu care aceştia şi familiile lor se confruntă”, a declarat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat, Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale.
       Din cele peste 30 de materiale jurnalistice înscrise în concurs, 12 au fost declarate câștigătoare de juriul format din reprezentanţi ai ASPTMR, TB Europe Coalition (Coaliţia Europeană de Luptă împotriva Tuberculozei) și ai Administrației Prezidențiale. Cele trei teme anunțate pentru concurs au fost: ”Tuberculoza privită prin ochii unui pacient”, ”Politicile statului în susținerea pacientului cu tuberculoză”, ”Tuberculoza și excluderea socială”.
       Câștigătorii celei de-a doua ediții a concursului sunt: Diana Brâncuș- TVR, Adriana Turea- Radio România Actualități, Emanuela Schweninger – TVR, Ștefana Purcar – Realitatea TV, Ana Maria Predilă – Gazeta de Sud, Ioana Vlăsceanu- Prima TV, Gabriela Dumba – Puterea, Alina Florentina Irimia – pentrudive.com, Dan Brumar- danbrumar.ro, Elena Alexa – Click, Elena Stan – enigel.blogspot.ro, și Carmen Dascălu – NaturapentruSanatate.com.
       ”România este a cincea țară din regiunea europeană a Organizației Mondiale a Sănătății și prima din Uniunea Europeană la numărul de cazuri noi de tuberculoză. De aceea, avem nevoie de o mobilizare socială a Guvernului, societății civile, profesioniștilor din sănătate și mass- media, care trebuie să colaboreze pentru a -i ajuta pe cei vulnerabili și pentru a schimba statisticile privind tuberculoza”, a declarat dr. Miljana Grbic, reprezentantul OMS în România.
       ”Factorul educativ are un rol foarte important, este important ca toți să fim conștienți ce înseamnă o boală transmisibilă, în speță tuberculoza, să încercăm să prevenim, pentru că este mult mai ușor să previi decât să tratezi. Iar pentru aceasta, trebuie să fie un efort comun al Ministerului Sănătății, care are Programul Național de Control al Tuberculozei, societății civile, presei”, a completat și Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
       ”Statele Unite ale Americii au o lungă tradiție în lupta contra tuberculozei la nivel global și, datorită instrumentelor pe care le avem la dispoziție, sperăm să putem ajuta România să facă față creșterii numărului cazurilor de tuberculoză multidrog rezistentă. Însă creșterea conștientizării și combaterea stigmei reprezintă factori cheie în această luptă, iar presa are un rol vital”, a afirmat Stephanie Boscaino, ofițer economic al Ambasadei SUA.
              Rata de vindecare a tuberculozei rezistente, mult sub media europeană
       Participanții la conferina de presă au atras atenția asupra imposibilității asigurării unui tratament adecvat pentru bolnavii cu tuberculoză rezistentă la tratament, dacă statul român nu-și asumă cheltuielile medicamentelor procurate, până anul trecut, prin fonduri externe. ”România merge mai mult cu spatele. Stăm prost la Program, stăm prost la medicamente, la servicii… Trebuie să luăm măsuri pentru a scădea drastic incidența tuberculozei. Până când autoritățile nu o să înțeleagă că în țara lor oamenii suferă și mor din cauza tuberculozei, că această boală se transmite și că are un impact financiar major, nu se va întâmpla nimic în România”, a atras atenția Lucica Dițiu, director executiv Stop TB Partnership.
       România este pe primul loc în Europa la incidența tuberculozei. Datele oficiale arată că se identifică aproximativ 500 de pacienţi cu tuberculoză rezistentă în fiecare an (530 în 2015). Începând din 2016, fondurile internaționale puse la dispoziție de Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei (www.theglobalfund.org) şi Mecanismul Financiar Norvegian 2009- 2014, care asigurau medicația și detecția eficientă a bolnavilor de tuberculoză, s-au terminat, iar statul român trebuia să preia aceste cheltuieli.
       ”În 2016 s-a ridicat problema obligativității implementării unor mecanisme legislative care să permită statului român preluarea cheltuielilor aferente tratamentelor pacienților cu forme rezistente de tuberculoză. Acum suntem în măsură să spunem că, prin modificarea adusă criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii de noi molecule în lista de medicamente compensate și gratuite, s-a creat posibilitatea includerii necondiționate în listă a unor medicamente curative care se adresează pacienților cu tuberculoză rezistentă”, a declarat dr. Alexandru Velicu, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
              ”Doar împreună putem reuși”
       Conform legislației naționale în vigoare, tratamentul pentru tuberculoză este gratuit pentru toți pacienții. În acest moment, pentru tuberculoza sensibilă la tratament sunt disponibile toate medicamentele, în schimb pentru tuberculoza rezistentă doar o parte sunt accesibile bolnavilor români.
       Lista C2 a fost actualizată la începutul acestui an, dar sunt încă medicamente esenţiale pentru pacienţii cu tuberculoză rezistentă care nu pot fi achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi în lipsa cărora rata de vindecare a pacienţilor rămâne mult sub media europeană. Medicamentele lipsă au fost achiziţionate din 2007 până în prezent cu ajutorul fondurilor internaţionale.
       Rata de succes la tratament pentru pacienţii cu tuberculoză rezistentă trataţi cu medicamente achiziţionate de Ministerul Sănătăţii a fost de 20% în 2010 (care este şi rata naturala de vindecare) şi de 16% în 2011. Pentru pacienţii trataţi cu scheme complete ce includ medicamentele achiziţionate din fonduri internaţionale, rata de succes s-a situat între 59% şi 75% în perioada 2004-2016.
       Guvernul României trebuie să accelereze eforturile de a aloca resurse şi de a include pe lista C2 toate medicamentele pentru pacienţii cu tuberculoză rezistentă, astfel încât rata de vindecare să se menţină ridicată. În plus, medicamentele pentru efectele adverse ale tratamentului pentru tuberculoză rezistentă (similare cu cele ale chimioterapiei oncologice) nu sunt compensate, ceea ce generează cheltuieli mari pentru pacienţii ale căror venituri sunt deja afectate de imposibilitatea de a munci. Potrivit studiilor, veniturile unei familii în care există un pacient afectat de tuberculoză scad cu până la 40%, iar acest lucru duce, în multe cazuri, la abandonul tratamentului.
       ”Legea Tuberculozei, care este în momentul de față în Parlament, încearcă să oprească abandonul tratamentului, pentru că aici este cea mai mare problemă. Există oameni săraci, foarte săraci, aflați la marginea societății, care nu au pe nimeni să îi poată susține în efortul financiar și psihic de a duce la capăt acest tratament care este extraordinar de greu, vă spun din proprie experiență”, a declarat jurnalistul Paula Rusu, moderatorul evenimentului, ea însăși fost pacient cu tuberculoză.
       ”Tuberculoza este o boală contagioasă care se ia din aer. Oricine are imunitatea scăzută și a venit în contact cu o persoană contagioasă poate face tuberculoză. Bacilul Koch nu discriminează. Dacă nu vom trata corect, continuu și complet pacienții cu tuberculoză rezistentă, ne vom trezi în cel mai urât coșmar: creșterea numărului de cazuri cu tuberculoză extensiv de rezistentă, adică suferință, moarte, costuri umane și materiale. Singura soluție agreată la nivel mondial este abordarea integrativă, multidisciplinară: din punct de vedere medical – prin detecție rapidă și tratament adecvat, din punct de vedere psihologic – prin asigurarea serviciilor de suport psihologic și educatori peer suport și din punct de vedere social – prin asigurarea asistenței sociale, protecției sociale și reinserției sociale. Doar împreună putem reuși și putem găsi resurse. Este momentul să acționăm în consecință”, a concluzionat psiholog Cătălina Constantin, președintele ASPTMR.
              Costurile tratamentului *
• Costul mediu pentru un pacient TB tratat cu chimioprofilaxie- 40 de lei
• Costul mediu pentru un pacient TB tratat/an- 491 lei
• Costul mediul pentru un pacient cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă în faza intensivă de tratament- 10.470 lei
• Costul mediu pentru un pacient cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă în faza de continuare a tratamentului- 710 lei
*Sursa: stop-tb.ro

Fotograf: Traian Constantin  www.facebook.com/TraianConstantin Fotograf: Traian Constantin  www.facebook.com/TraianConstantin