La începutul fiecărui grup de suport, pacienții se alătură tensionați. Sunt mai mult împinși de la spate de cadrele medicale, de multiplele invitații și încurajări. „Dar nu am eu nevoie, doamna asistentă, lăsați că vin data viitoare„ zice ezitant un pacient. Reticența lui vine din teamă, teama de necunoscut. Nu înțelege de ce se strânge lumea și cine e doamna care pune scaunele într-un cerc. Nu a mai auzit de conceptul de grup de suport, cu atât mai puțin să mai fi participat înainte la așa ceva. Nu știe despre ce e vorba. Se uită la toată zarva și mișcarea din jur. Pacienții încep să ia un loc pe scaun. Totuși, îl încearcă o curiozitate. Dacă vede că mai multă lume are curajul să se pună pe scaun, se așează și el.
Este un sentiment plăcut să vezi că altcineva este interesat în mod real de povestea de viață a altcuiva, de cumulul de factori care au dus la ocuparea fiecărui scaun, în sală, dispensar sau spital. Diagnosticul de tuberculoză este elementul comun cel mai evident al tuturor participanților. Prin ascultarea atentă a tuturor poveștilor, apar inevitabil și alte elemente comune. Poate o rudă care a fost mai întâi bolnavă, poate o viață care a venit cu prea multe greutăți și necazuri, poate muncă în condiții anevoioase. Nu trece mult până o poveste e întreruptă de „Și mie, doamna, tot la fel mi-a fost.” Iar de acolo, discuțiile merg de la sine.
„Este momentul din săptămână în care mă dichisesc.„ ne mărturisește o doamnă cu vârsta de peste 50 de ani, bolnavă de tuberculoză și cu alte probleme de sănătate care îi fac zilele grele. A participat la mai multe întâlniri ale grupului de suport.
Fiecare întâlnire săptămânală a devenit pentru ea un moment important al săptămânii. Un moment pe care îl așteaptă și în jurul căruia și-a creat obiceiuri. Obiceiuri care să o făcă să se simtă mai bine. E un prilej numai bun pentru hainele „de bune” și rujul crem păstrat pentru ocazii speciale. Participarea la grup se simte ca o ocazie specială.
Despre asta e fiecare întâlnire a unui grup de suport, despre a avea curaj, despre a vedea că nimeni nu e singur în propria poveste și că se pot găsi fire narative comune. Iar fir cu fir pot dispărea sentimentele de izolare, de singurătate și de frică. Iar în loc, se pot construi speranță, încredere și voință.
În ultimul an, am organizat grupuri de suport în Craiova, București și Constanța cu sprijinul Adobe Employee Community Fund, în cadrul acțiunii Adobe for All. Ne bucurăm că am reușit alături de ei să construim contexte de sprijin al pacienților.
